Spre
Aici găsiţi continuarea seriei îndreptate spre direcţia după [meta]. Nu judecaţi crunt, sunt doar experienţe, despre care nu se ştie cât sunt de reuşite.
Spre
zbiară şarpele împuns de nefiinţă
îmbujorat un leu cu gura strâmbă
aleargă un arhanghel cu aripile moarte
pe veşnicele clipe a jucăuşei spaime
de cauză nefiinţă neştire şi păcat
râde şarpele cuprins de levitare
îngândurat un corn i s-a înfipt în spate
cu zalele lucind a negru soare
pe veşnicele rânduri a cărţilor crispate
de cauză nefiinţă neştire şi păcat
cuvântă şarpele izbit de chintesenţe
ridicol un moşneag încearcă să conducă
destinul unui prunc în leagănul de mâini
în veşnicele rate de luminare cruntă
spre cauze nefiinţe neştiri şi amăgiri
Noiembrie 10th, 2009 at 16:49
uite, atmosfera este asemănătoare acesteia
http://www.alvit.de/blog/images/dali.jpg
dali asta-i suprarealism
şi dat la search să văd ce e suprarealismul în literatură:
“Suprarealismul este termenul care denumeşte curentul artistic şi literar de avangardă care proclamă o totală libertate de expresie”
iaca, şi dadaismul, şi surrealismul sunt curente literare de avangardă. (nuştiu dacă tu ai aflat ceva nou, dar eu iaca da)
am citit nişte poezie de avangardă, acolo chiar n-am înţels nimic, spre deosebire de a ta din care cîte ceva se poate desprinde.
pare rău că nu pot să apreciez, cam inadaptată sunt în domeniul ista. mă iniţiez oleacă şap mai vorbim )
Noiembrie 10th, 2009 at 18:09
Unicul lucru pe care îl pot spune e că mă simt flatat din cauza acestei atenţii. Mulţumesc pentru search
:*
Şi da, am regăsit imaginea în atmosferă şi eu
Noiembrie 12th, 2009 at 20:31
mi se pare ff reusita… chiar ca are ceva cu picturile suprarealiste…
) care, iarasi, face trimitere la antichitate, sau chiar mit – fabulos.
imi place “de cauză nefiinţă neştire şi păcat”…. suna destul de “latin” (de causa…
mie mi se pare o expresie a caii de intiere.. despre care vorbeste si denumirea, acest “spre”.. care pare sa determine ceva nedeterminat… o directie “supra”, transcendenta… adica, una care nu stii unde sfarseste… o Cale continua.. (asa inteleg eu)
si srofele par a determina, fiecare din ele – o etapa… o stare a Fiintei (in raport cu nefiinta, sau – o lupta cu nefiinta? )
in fine, iarasi, as cere un comentariu de la autor….
Noiembrie 22nd, 2009 at 3:44
Evadarea în transcendent şi trimiterea la antic şi/sau mit cred că e o platformă a textului. Mă miră faptul cum de simţi aceste afinităţi.
“Calea” descrisă în cele 3 strofe e o iniţiere şi veşnică “luptă” pentru întreaga omenire: de la înţelegerea mitică a rădăcinilor până la un “Amurg al Idolilor”. Prezentul e cuprins de Marea Încurcătură şi Lipsă, de aia calea iniţiatică poate fi doar presupusă.
Ştiu că reflecţia totală apare într-un mod nihilist, dar cred că poate fi iertată dat fiind corpul surrealist al textului.
Noiembrie 18th, 2009 at 17:18
Da, textul mi-a amintit intrebarea: ce precede existentza – materia sau idea…
Noiembrie 22nd, 2009 at 3:49
Atunci încearcă să înţelegi: eşti fiară, Zeu sau un alt Aristotel? )