18_10
înfipt în pântecele putred al zilei
de azi
m-am ras pe cap
şi dezbrăcat pe piatra rece
ascult cum mă loveşte ritmic
în cap
o picătură grea
cu toată veşnicia prinsă-n ea
şi mâinile îmi tremură-n convulsii
şi nu mă mai ascultă
îmi zgârie obrajii
şi mă lovesc în faţă
azi mă sugrumă braţul propriu
condus de un subconştient arhaic…
stau gol pe piatra rece
între o mie de vagine umede
conştiincios le ling pe toate
le ling cu limba roşie de sânge
le ling până ce toate se usucă
până încep să sângereze
până ce mă cufund într-un vagin
şi mă înec în cerul său de carne
stau gol pe piatra rece
condus de un mister ascuns
în ochii înţelegători de fiară…
Ianuarie 21st, 2010 at 10:35
nu prea ştiu ce aş putea spune…
imaginea m-a cutremurat.
dap asta-i kruta!
goddamn!
Ianuarie 21st, 2010 at 14:12
cind am citit mai intii am ridicat sprincenele..pe urma le-am incruntat..pe urma mi-am imaginat si am mai incruntat o data sprincenele..ia uite cite emotii au trezit versurile matale:)
Ianuarie 21st, 2010 at 16:21
experimentam si noi cu emotiile si imaginatia proprie…
credca sprincenele au fost incruntate la versu 2 strofa 2
Ianuarie 21st, 2010 at 20:43
mai degraba strofa 2 versul 3:D